The Fairytale Studio

- născoceli cu voce tare -

The Fairytale Studio

- născoceli cu voce tare -

Ascultă povestea:

Citește povestea:

Întunericul începea să se lase peste Clinica Zânelor. Norii negri se așezau unul lângă altul, ca un scut al uitării, iar stelele erau atât de puține, încât, în unele nopți, le-ai fi putut număra pe degete.

 

Nu fusese însă dintotdeauna așa. Nu cu mult în urmă, mai toate zânele își doreau să poarte halate albe, iar toți oamenii le iubeau. Zânele munceau ani întregi ca să dobândească halatul alb, iar când o făceau, câștigau respectul tuturor. Ele nu vindecau doar răni trupești, ci mai ales sufletești și dăruiau un pic de magie oricui le trecea pragul. Nimeni nu pleca fără speranță din Clinica Zânelor! Pentru fiecare rană vindecată, deasupra Clinicii Zânelor strălucea puternic o steluță, iar clinica era mereu luminată.

 

De ceva timp însă, oamenii începuseră să se teamă de zânele-n halate albe și credeau în magia lor tot mai puțin. Văzând așa, uneori chiar și zânele își pierdeau încrederea în puterile lor, așa că se îndreptau spre alte meserii ori plecau spre ținuturi unde credeau ele că vor fi mai iubite. În Clinica Zânelor domnea liniștea și resemnarea. Acolo unde cândva nu existase noapte, acum era beznă și ziua. Zânele mai aveau doar câteva ore în care se puteau vedea la față, după care se retrăgeau fiecare în salonul ei, ferecau ușile și trăgeau obloanele. La fel ca oamenii obișnuiți, zânele se temeau și ele de întuneric. Dar negura care le bântuia visele zânelor nu era una obișnuită. Zânelor în halate albe le era frică de întunericul uitării.

 

Vedeți voi, prin părțile locului circula o legendă de care zânele tare se temeau. Legenda spunea că, într-o zi, copiii nu vor mai crede în ele deloc. Basmele cu zâne vor fi date uitării și nu va mai rămâne nimeni care să le spună povestea. Situația era atât de gravă, încât Clinica Zânelor era ultimul loc din lume unde magia încă mai exista, așa că zâne din toate colțurile lumii se adăpostiseră acolo. Spitalul era destul de mare cât să le poată ascunde pe toate, dar dacă oamenii nu mai credeau în ele, nu mai era niciun zid pe lume care să le poată salva.

 

Spitalul era tare vechi, dar încă se ținea bine. În urmă cu câteva sute de ani, zece zâne muncitoare au avut un vis: să ridice cel mai mare spital din lume. Cel puțin, cel mai mare de pe vremea aceea. Și-au suflecat mânecile și, dibace cum sunt toate zânele, nu s-au lăsat până nu a fost totul gata. Trei zile și trei nopți s-au veselit zânele, au cântat și au dansat de drag că aveau un loc al lor. Clinica era făcută din lut, apă, lemn, dibăcie și multă dragoste. Dar, cel mai important, adăpostea o magie atât de curată, încât se auzise de ea în toate colțurile lumii. Se scriseseră și povești despre ea iar Clinica Zânelor era mereu luminată. În jurul spitalului erau bujori albi și roz, care atrăgeau atât de multe albine și fluturi, încât viața de zi cu zi a zânelor era numai un zumzet și-o bucurie.

Se scriseseră și povești despre ea iar Clinica Zânelor era mereu luminată. În jurul spitalului erau bujori albi și roz, care atrăgeau atât de multe albine și fluturi, încât viața de zi cu zi a zânelor era numai un zumzet și-o bucurie. La fiecare rană vindecată de o zâna în halat alb, chiar deasupra Clinicii se aprindea o jucăușă stea, care sclipea, ardea și lumina diferit de toate celelalte. Iar zânele erau fericite că oamenii le cunosc povestea și cred în magia lor. Pacea și liniștea domneau în lume, pentru că zânele-n halate albe aveau grijă că toți copiii și oamenii mari să fie sănătoși. Există o Zână Protectoare pentru fiecare copil, iar zâna îi dădea micuțului o mică parte din sufletul și magia ei.

 

Ușor- ușor însă, copiii au început să se teamă de zânele-n halate albe. Au crescut oameni mari, ocupați și mereu grăbiți. Poveștile cu zâne nu le mai credea acum nimeni. Ba chiar oamenii născociseră o vorba: "ei, astea-s povești!", ca și cum ar fi zis că-s minciuni. Zânele își pierdeau puterile, magia din clinică aproape că dispăruse, iar stelelele, tot mai rare și mai puține, pur și simplu nu mai străluceau la fel.

 

Mai era, însă, o șansă. Atâta timp cât copiii credeau în magie, ei îi puteau ajută și pe oamenii mari să-și amintească de zânele-n halate albe. O singură stea de mai strălucea deasupra Clinicii Zânelor, ar fi fost îndeajuns să le țină pe zâne în viață!

 

Zâna Zânelor a hotărât, așadar, că e timpul să facă ceva. Și-a luat inima în dinți, și-a învins teama de întuneric și de necunoscut, a luat cu ea trei dintre cele mai curajoase zâne din spital și au pornit, în zbor, spre lumea oamenilor. Nu mai ieșise din Clinica Zânelor de câteva sute de ani, iar lumea oamenilor era acum diferită. Toți erau atât de grăbiți, încât toată magia vieții trecea pe lângă ei.

 

Dacă ceva era neschimbat însă, aceștia erau copiii. Ei știau să se bucure. Copiii puteau vedea magia, zânele, spiridușii și urmăreau dârele de praf de stele mai mereu. Ați văzut vreodată un copil alergând în toate părțile, aparent fără o destinație anume? Ei bine, să știți că urmărește praful de stele!

 

Zâna Zanelor și cele trei zânuțe ajutoare o luară, la pas, prin oraș. Oriunde vedeau o luminiță licărind noaptea la vreun geam, se uitau să vadă dacă acolo locuiește un copil și dacă îl găseau, îl întrebau dacă are încredere în ele. Dacă era așa, zânele zâmbeau bucuroase și își vedeau de drum. Dacă însă copilul se temea, zânele iar deveneau triste și deznădăjduite. O lună întreagă zăboviră în lumea oamenilor. Când credeau că totul e pierdut și nu prea mai au mare lucru de făcut, Zânei Zânelor îi veni o idee:

- Ar trebui să strângem mai mulți copii laolaltă! exclamă ea cu atâta entuziasm, de parcă ar fi descoperit formula chimică a fericirii.

Și așa au făcut. Zânele au mers, zi după zi, în școli, grădinițe, parcuri, în toate locurile de joacă din oraș și chiar și în spitale. Era bine știut în lumea zânelor că micuții bolnavi sunt cei mai curajoși și plini de magie! Ei sigur le-ar fi dat o mână de ajutor! De fiecare dată, Zâna Zânelor le vorbea copiilor blând, dar deschis, ca unor oameni mari:

- Dragii mei, voi sunteți ultima noastră șansa. Fără voi, lumea noastră nu o va mai duce mult, iar Clinică Zânelor va fi cuprinsă de întuneric. Avem nevoie de ajutorul vostru! Aveți încredere în noi! De fiecare dată când sunteți curajoși și va lăsați cu încredere pe mâinile noastre, țineți întunericul departe de clinică Zânelor și aveți magia vindecării de partea voastră. Doar cu iubire, credința, magie și cunoaștere, oamenii mari vor putea fi din nou copii în suflet!

 

Copiii nu doar că au ascultat-o pe Zâna Zânelor, dar au și pus de îndată planul în aplicare, cu o maturitate care a adus-o pe Zână până la lacrimi. Poate că, totuși, nu era totul pierdut! Magia și speranța a revenit, ușor- ușor, în viața tuturor, iar desupra Clinicii Zânelor străluceau din noi mii de stele.

 

Dragi copii mari și mici, dacă ascultați această poveste, înseamnă că pentru zânele-n halate albe încă mai există speranță. Dacă vedeți o zâna în halat alb trecând pe lângă voi, opriți-va o clipă din ce faceți și mulțumiți-i. Înseamnă mai mult decât ați crede. Zânele-n halate albe dorm puțin și mănâncă pe fugă, dar se hrănesc cu recunostința oamenilor. Dacă aveți o perioadă grea, aveți încredere în zâne! Ele fac tot posibilul să vă vindece rănile și să vă readucă magia în suflet. Și, mai ales, să știți că nu trebuie să vă fie vreodată teamă de ele. În spatele fiecărui halat alb, ac ori stetoscop, e o zână bună!

Citește povestea: